McStyle

arunca-ma... lasa-ma sa cad... o sa invat sa ma ridic si apoi sa zbor... 

DACA REUSESTI SA CITESTI PRIMELE CUVINTE, CREIERUL VA DESCIFRA CELELALTE.

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Daca îl Citesti Si-l Intelegi, Esti Inteligent(ã) Si Ai Emisfera Stânga Dezvoltata.

Lasa-mi un gand , lasa-mi ceva frumos ... nu pleca asa .. si revino!

Consider site-ul ca pe o oglinda: dacă se priveşte în ea un măgar, n-are cum să vadă imaginea unui apostol.

Multumesc pentru vizita! 

Please Sign Guestbook

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Tudor Arghezi

E vară iarăşi, ca atunci,
Parcă nimic nu s-a schimbat,
Cu soare, multe flori pe lunci,
Doar tu lipseşti.
-De ce-ai plecat?

Alături trebuia să-mi stai,
Ca să n-aştept să mai revi,
Frumoase clipe să-mi redai
Pe înserat.
-De ce nu vi?

Aş vrea iar paşii să îţi simt,
Să sper că încă mă iubeşti,
Căci fără tine nu-mi alint
Sufletul gol.
-Pe unde eşti?

Privesc cu ochi miraţi spre cer,
Totul îmi pare ciudat,
Eşti pentru mine-ntr-un mister
De nepătruns.
-Chiar m-ai uitat?

S-accept uitarea-ţi îmi e greu,
Să uit şi eu nu aş putea,
Pot doar să mă întreb mereu
Fără răspuns:
-E vina mea?

Din mintea mea nu poţi scăpa,
Te voi păstra necontenit,
Dar la-ntrebări cine-mi va da
Un vag răspuns:
-Cum s-a sfârşit?

Şi înc-o vară fără tine
Prin faţa mea s-a perindat,
Mă voi trezi atunci când vine
O alta, dar...
-De ce-ai plecat?

Hanus Nicolae

Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era. Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"! Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.

Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: "Acum as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni si pasiunile voastre. Dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte.
Dacã veti începe cu nisipul, nu veti mai avea unde sã puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã tenis, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv. Ai, în primul rând grijã de mingiile de tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip."
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit: "Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten."
Împãrtãseste acest mesaj cuiva drag,.. eu tocmai am fãcut-o.

Daca nu l-ai descifrat ai aici textul scris normal:

Odata ntr-o zi de vara, stateam pe plaja observand doua fete topaind n nisp, isi dadeau serios interesul construind un castel cu turnuri, pasaje secrete si poduri.cand erau pe punctul de a termina, a venit un val, distrugand totul, reducand castelul la o gramada de nisip si spuma ...M-am gandit ca dupa atata efort, fetele vor incepe sa planga, dar in loc de asta, alergau pe plaja alergand si jucandu-se, si au inceput sa construiasca un alt castel;mi-am dat seama ca am invatzat o mare lectzie:dedicam mult timp din viatza nostra construiind ceva, dar cand mai tarziu un val vine si distruge tot, ce ramane e doar prietenia, grija si mainile celor care sunt cababili sa ne faca sa radem.

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Gabriel García Márquez

...daca am fi pietre ...n-am avea nevoie de mangaiere
daca am fi rauri ... n-am avea nevoie de lacrimi,
dar suntem oameni...si tanjim dupa iubire...
daca nu te-as afla ...ai fi suflet pierdut....
daca nu m-ai iubi ..as ramane doar jumatate...
daca as putea mi-as pune inima in pieptul tau
sa simt ceea ce simti...sa simti ceea ce simt...
sa plang atunci cand plangi....
si dor sa-mi fie cand tie ti-e dor....
si daca nu te-as fi aflat
n-as fi stiut ce-i un pacat....
si daca-acum stiu...si iubesc...
sa fiu de piatra imi doresc....
sau rau navalnic....
sau foc naprasnic...

Oare când vom învăţa ca viaţa este atât de scurtă încât nu trebuie să irosim nici măcar un moment pentru suferinţă, ci ar trebui să păstram cât mai multe pentru a dărui toata iubirea din suflet, ca să ne putem bucura primind-o înapoi? Când vom înţelege că fiecare clipă pe care o lăsam să treacă pe lângă noi poate fi cea mai fericită dintre toate si că nu se va mai întoarce niciodată? Va fi oare suficient tot timpul din lume pentru a ne face să realizăm că ar trebui să trăim, în loc să ne gândim cum ar fi să o facem, sau ca ar trebui sa iubim si sa împărtăşim asta, in loc să aşteptăm să primim ceea ce nu putem oferi sau accepta, sau se va opri prea devreme…sau poate atunci când ne vom da seama de toate astea va fi prea târziu ca să mai putem schimba ceva?

… Pentru că fiecare lacrimă pe care am vărsat-o era o picătură de iubire şi am vărsat atâtea lacrimi încât iubirea mea acum nu mai e: s-a pierdut în taina durerii ca râul în imensa întindere a mării în care se varsă, tot ce mi-a rămas acum e speranţa că într-o zi voi găsi pe cineva a cărui tandră mângâiere să poată şterge suferinţa care mi-a umplut acum sufletul.
… pentru că fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus era ca o săgeată ce îmi rănea inima, fiecare sărut era ca un pumnal ce sfărma cu nepăsare un suflet prea rănit pentru a găsi puterea să se apere; sau mai bine zis: cu fiecare sărut, cu fiecare mângâiere mai simţeai încă o dată bucuria unei dureri.
… şi poate că, de fapt, doar asta eram pentru tine : nimic mai mult decât „Altcineva”.

Încă mai plâng. Mai curg doar lacrimi
Pe-obrazul ce l-ai sărutat,
Iar eu mă sting încet, de dor,
Sperând că tu nu m-ai uitat.

Nu înţeleg de ce din stele
Se naşte-un nor şi ploaia cade
Din lacrimi rătăcind de dor
Printre fantasme reci şi fade ?

Mi-e greu să cred că trece timpul
Şi ia cu el durerea mea;
Nu ştiu să caut fără tine
Surâsul ce mă mângâia…

Şi totuşi… eşti aici, cu mine,
În lacrimi care cad uşor,
Eşti în speranţele de care
Acum îmi e şi mie dor…

Unele iubiri nu prind rasaritul
Altele traiesc doar pentru o vara
Unele se pierd si le-nghite timpul
Doar una se topeste...
Cand nu credeai s-apara!

Charles Baudelaire - Metamorfozele iubirii

Femeia langa mine se zvarcolea salbatec
Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec
Si framantandu-si sanii molatec si barbar
Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:
- Am buze moi si-n ele am tainica stiinta
De-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.
Adorm orice durere pe sanii mei zglobii.
Batranii vin la mine cu zambet de copii.
Si pentru-acela care ma vede-o data goala
Sunt cer, sunt soare, luna si neliniste astrala!
In voluptati atata de priceputa sunt
Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant
Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga,
Timida sau lasciva, puternica sau sluga,
Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline
Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!

Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors
Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors
Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii
Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii!
O clipa-am inchis ochii cuprins de-o spaima mare,
Si cand i-am deschis iarasi spre zarile solare,
In locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte,
Statea-mbibat de sange, puternic si scarbos,
Vazui acum un maldar de mucede-oseminte
Scotand din ele-un sunet scrasnit si fioros,
Un scartait de tabla strident, ca o morisca
Pe care vantul, iarna, in nopti pustii o misca.

"Odata de vei sta pe ganduri, sa te intrebi de ce traiesti, un glas soptind iti va raspunde, sa lupti, sa speri si sa iubesti!
Zambind printre lacrimi am simtit ca durerea e mai mica... Daruind am simtit ca singuratatea e mai putin dureroasa... Iubind am simtit ca nefericirea nu tine pentru totdeauna... Iertand am simtit ca ranile inimii pot fi vindecate... Rabdand am simtit ca fiecare clipa e pretioasa... Ascultand am simtit ca orice om are in inima uneori durere... Visand am simtit ca pot zbura..... Fa ceea ce te face fericit si vei stii cum sa transformi visurile in realitate..."

Exista in vietile noastre zile marcate cu rosu, in care intalnim oameni care ne emotioneaza ca o splendida poezie, oameni a caror strangere de mana debordeaza de simpatie fara cuvinte si a caror natura dulce si bogata aduce spiritului nostru nerabdator si dornic o minunata odihna. Poate ca nu i-am mai vazut niciodata pana atunci si poate ca niciodata cararile vietilor noastre nu se vor mai intersecta, dar, influenta firii lor calme si blande este un balsam turnat peste mania noastra si simtim atingerea lor vindecatoare precum oceanul simte raul de munte care improspateaza. Helen Adams Keller

http://www.ashesandsnow.org/